Postare: 564 Locaţia: Moldova Noua Romania Înscris: 13.04.08
Postat la 15.04.2009 06:55
SPIRITUL COPILarIEI
Oricat vom incerca sa spunem ca numai suntem copii, nu vom putea sa ne despartim de ceea ce am trait in copilarie. Foarte multi psihologi au constatat in studiile lor ca perioada copilariei ne ramane incrustata in sufletul si inima noastra pentru totdeauna. Nu as putea sa spun astazi ca am avut o copilarie frumoasa sau fericita. in adancul inimii mele totul a fost foarte frumos.
Chiar daca azi vad lucrurile cu totul altfel, as putea spune ca a fost greu, ca am fost frustrat de anumite lucruri, totusi am ramas in suflet cu imaginile cele mai frumoase ale timpului de atunci. Nu am avut mama de la o varsta imemoriala, dar asta nu m-a impiedicat sa fiu copil. Mediul in care am crescut nu mi-a lasat timpul necesar pentru a crede ca nu sunt fericit cu ce am, sau ca altii au mai mult ca mine. M-am multumit cu putin, ca si altii cu mult. Pentru acest motiv totul pentru mine avea o frumusete deosebita. Mergand cu vitele la pasune imi gaseam satisfactii in a privi campul ca pe un univers infinit, in care descopeream ca totul este plin de viata. Iarba si florile, aveau pentru mine un impact deosebit, tinandu-mi tovarasie ca si o haina ce este mereu cu tine. Miile de ganganii ce formau o alta lume plina de mister, ma faceau sa vad in miscarile lor permanente ca ele au un rol deosebit in spatiul inconjurator.
Ma fascinau musuroaiele cu furnici in continua miscare, ce nu isi intrerupeau munca niciodata. Albinele si bondarii, ce zburau prin florile campului, intr-un permanent du-te vino, formau niste escadrile permanente de avioane imaginare, care se luptau pentru aerodromurile lor de flori, dirijate de turnuri de control fara dispeceri autorizati. insotit indeaproape de vesnic flamanzii mei boi, care oricat mancau ziua, seara ajungeau acasa tot flamanzi, iar tatal meu ma punea sa le mai dau ceva lucerna amestecata cu paie de mancare si pentru noaptea. in campul deschis aveam libertatea sa gandesc ce vreau. calatoream cu norii impreuna spre acele mirifice meleaguri ale povestilor cu zane frumoase, cu imparati drepti si buni, cu acei viteji ce nu puteau fi batuti in lupta nici de cei mai fiorosi zmei. Soarele era si el un prieten bun ce ma insotea, fiindu-mi aliat dar si dusman. Cand se ascundea in nori imi parea rau, iar cand stralucea arzator ma ascundea de razele lui sub diferite tufe de fel de fel de copacei, sau chiar prin lanul de papusoi, devenit in plinul verii, o adevarata padure misterioasa.
Nimic nu avea vreo importanta deosebita. Totul decurgea normal din punctul de vedere al copilului ce astepta sa vina seara, sa ajunga acasa, sa manance si sa se culce leganat de vise, in care sareai din somn, caci iti lua jitarul vitele, pentru ca intrasera in cine stie ce lanuri straine de ale tale. Viata isi ducea cursul ei normal. Necazurile de azi erau bucuriile de maine, astfel ca niciodata nu aveai timp sa te cuprinda plictiseala sau alte griji. Grijile le aveau parintii, caci pe ei ii auzeam ca au anumite lucruri de facut maine, si nu altadata.
Poezia este infinitate de ipoteze, axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/
Postare: 564 Locaţia: Moldova Noua Romania Înscris: 13.04.08
Postat la 19.06.2009 20:30
KEMET, COPILUL HALELOR
Cine nu il cunostea pe Kemet in Halele din Ploiesti? Toata lumea! Era peste tot unde aparea o caruta cu zarzavaturi, din primavara pana in toamna. Cei care il cunosteau il chemau dintr-o privire, caci Kemet stia de unde si cand vin carutele cu zarzavaturi. taranii il chemau pe el fiindca nu se tocmea cu cei care aduceau marfa. Nu era un copil prea bine facut, era chiar pirpiriu, dar muncea cu spor la tot pe ce punea mana. Era imbracat cu un palton facut dintr-o patura cazona se pare, fiindca avea niste litere pe spate; KMT, de aici i se tragea si numele sau. Nimeni nu stia sa aiba alt nume. De fapt nici el nu prea stia cum il cheama, se pare ca uitase ca ar avea un nume propriu. Piata halelor din Ploiesti era lumea lui, si mica si mare. Ajunsese aici printr-o intamplare hazlie. Plecase de acasa de copil, si un anume nenea Luta il luase acasa la el sa stea cu cei 2 baieti ai lui pana ce sotia lui, tanti Filica si mama ei tanti Fanica erau la munca. Tanti Fanica era vanzatore la un aprozar in Hale, si cand era acasa tanti Filica, il lua pe Kemet cu ea sa o ajute la ghereta ei din Hale. Cine cunoaste Halele din Ploiesti, stiu ca este o cladire impunatoare, construita asemanator cu Halele din Paris! Astfel lumea lui Kemet incepuse sa se extinda. La inceput a stat pe langa tanti Fanica, dar nu putea sta numai langa ea. A inceput sa exploreze spatiile din hala. Astfel a ajuns sa cunoasca pe taranii veniti din Barcanesti sau Blejoi. Toamna incepuse sa-i cunoasca pe cei din Vintileanca si din apropierea Mizilului care veneau cu marii harbuji ce de abia ii tineau in brate. La intrarea in Hale venise cu opincile sale de acasa, caci nu avea altceva, apoi a inceput sa stranga bani sa-si cumpere o pereche de tenisi. Tanti Fanica nu pre il onora cu bani cu toate ca seara cand ajungea acasa facea tot felul de socoteli numai de ea stiute si de tanti Filica. Locuiau intr-un fel de sandrama care incepea la poarta de intrare si se termina undeva in fundul unei curti ce dadea in alta strada. Lui Kemet pe timpul iernii, i se oferise sa doarma intr-o bucatarioara care avea avantajul de a avea incalzire cu gaz metan. Zilele cand trebuia sa stea acasa cu cei doi baieti ai familiei Luta erau cumva bune, caci copii nu erau rai si se jucau mai tot timpul in camera lor. Tanti Filica lucra in ture la o fabrica nedenumita pentru Kemet, asta fiindca toata lumea ii zicea fabrica, si atat! Astfel ca in anumite saptamani intregi Kemet era prezent la Hale. intr-o zi insa cand Kemet a venit seara sa se culce in mica lui camariuta, a gasit poarta inchISĂ. A incercat de mai multe ori sa intre, iar cand a vazut ca nu poate intra, s-a intors la Hale. Venise primavara si putea sa se aciueze undeva. Cum invatase mai multe cotloane din Hale si-a gasit un culcus pentru acea noapte. Dimineata a asteptat-o pe tanti Fanica sa afle ce s-a intamplat, dar tanti Fanica nu a mai venit, si nici nu avea sa mai vina. O ridicase militia pentru delapidare, ziceau ei. Astfel ca Kemet pierduse un aliat. Cei care au aflat de ,,trasnaiar1; Fanicai, au inceput sa-l intrebe pe Kemet ce stie, dar acesta era mut, nu stia nimic! Fie ca nu voia sa spuna, sau chiar nu stia. Nenea Luta a venit la Hale si i-a spus sa nu mai vina pe la ei. fara alte explicatii.
Poezia este infinitate de ipoteze, axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/
Postare: 564 Locaţia: Moldova Noua Romania Înscris: 13.04.08
Postat la 01.07.2009 06:41
BaIAT LA SIFOnarIA LUI BACALU
Falticenii anilor 1950 era un orasel destul de modest, insa incepuse sa se miste din punct de vedere industrial fiind in continua schimbare. Se construise un combinat de prelucrare a lemnului numit simbolic a 5 a aniversare, pentru a marca 5 ani de la proclamarea republicii po{cuvant cenzurat}re. Cooperativele mestesugaresti erau in plina activitate; croitorii, cizmariii, ateliere de tamplarie, sobe de teracota, ceaprazarii. Strazile erau inca pavate cu piatra cubica. Drumul national 2 avea prin oras un traseu destul de sinuos, remediat mult mai tarziu.
in vara anului 1952 am fost dat la o sifonarie sa ajut la distribuirea sifoanelor in oras. Patronul sifonariei sau seful ei era un oarecare BACALU. Nu stiu daca exista vreo legatura cu celebrul Andrei BACALU de la TVR? De fapt ce faceam noi la sifonarie, caci eram mai multi baieti de aceeasi varsta 10-12 ani care mergeam cu caruta platforma sa ducem sifoanele la clientii abonati. Sifonaria era pe strada Ana Ipatescu paralela cu celebra Strada mare din Falticeni, dar in imediata apropiere sinagogii evreiesti, plasata in cunoscutul cartier Broscarie. Vizitiul acestui atelaj era un oarecare itic, care nu vorbea prea mult cu noi. Cand platforma era incarcata domnul Bacalu il striga, inhama calul si plecam. Eu eram preferatul lui itic, astfel ca ma lua sa distribuim sifoanele in oras. Am cunoscut in acest fel tot orasul, dar si multi oameni din Falticeni. incercam sa-l intreb pe itic, mai multe despre cum ii chema pe oameni, dar el avea o lista doar cu strada si numariul. Care era motivatia acestui sistem nu am aflat niciodata. La sifonarie nu aveam cine stie ce de lucru tot timpul. Domnul Bacalu ne asigura masa si dormitul. De dormit dormeam in podul grajdului de la cai. Fan era destul si mai aveam niste paturi vechi pentru invelit, dar fiind vara nu prea aveam nevoie de ele, fiindca dormeam imbracati.
Cum eram copii ne jucam prin podul grajdului si asa se face ca am dat peste o lada cu mai multe pendule din acelea care aveau tamburi muzicali. De ce erau ascunse in podul grajdului si de ce erau asa multe aveam sa aflam de la domnul Bacalu. Noi descoperind pendulele am inceput sa le invartim tamburii sa cante. Melodia era insa Desteapta-te romane. Astfel ca intr-o zi melodia s-a auzit prin curte si domnul Bacalu a venit la noi in pod. Era foarte agitat si ne-a spus sa nu mai umblam acolo. in orice caz bombanea ceva in limba vechilor evrei, pe care noi nu o intelegeam, doar vizitiul itic ne-a spus ca erau un fel de injuraturi grele. Cand unul dintre baieti care era din oras, a sugerat sa furam o pendula caci gasise un client, nu am mai gasit nici urma de pendule. Cei care plecau de la sifonarie, li se spunea sa nu vorbeasca despre aceste pendule. Nu ni se spunea direct, ci asta le spunea parintilor nostri, care desigur il asigurau ca noi nu vom spune nimic.
in scurt timp tata m-a luat de aici si m-a trimis la o ferma unde pliveam in gradinile de zarzavat straturile de ceapa si alte legume.
Poezia este infinitate de ipoteze, axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/
Postare: 564 Locaţia: Moldova Noua Romania Înscris: 13.04.08
Postat la 05.07.2009 07:24
ISPRaVILE ARMaSARULUI CEZAR
La brigada gostatului din Valea calugareasca, pe timpul verii, cand se termina aratul si prasila in vie, caii erau mult mai liberi si noaptea trebuia sa-i scoatem la pasunat. Pasunea brigazii era plasata intre vii si ogoare cu lucerna si trifoi.
Eu trebuia sa-l ajut la pazitul cailor in timpul noptii pe nea Costica, un valcean stabilit la brigada noastra. Functia lui era de paznic si era folosit acolo unde era nevoie de el. Nea Costica fusese jandarm in fosta Basarabie, insa cand sovieticii au ocupat Basarabia, in 1940 fugise in Romania, scapand pe un gemulet de care ne spunea ca nici el nu stie cum a putut sa scape!
Dupa ce terminau cu munca de peste zi, caii erau adusi la grajd. Noi ii preluam sa-i ducem pe timpul noptii la pasune. Spatiul pasunii era destul de mare, insa caii erau animale si aveau mirosul dezvoltat, astfel ca trageau la ogoarele de trifoi si lucerna. Nu era usor sa stapanesti cei 20 cai ai brigazii, dar de foarte multe ori nu ne faceau probleme. Liderul grupului de cai era armasarul Cezar, pe care daca il duceai de capastru era docil si ascultator. Daca duceam caii liberi, Cezar conducea grupul, iar ceilalti cai nu indrazneau sa se contreze cu el, caci era un armasar bine facut si foarte aprig. La pasune totul decurgea normal pana dupa miezul noptii, cand incepea sa ma fure somnul. Nea Costica nu adormea, fiindca avea ca insotitor in permanenta o sticluta cu tescovina, pe care nu reusea sa o tina goala, alimentand-o mereu de la diverse surse din imprejurimile pasunii. Dupa tescovina mergea singur. Pe mine ma trimitea rar, si doar la surse unde avea datorii. Asta fiindca furnizorul ii cerea socoteala, dar mie imi spuneau sa-i amintesc de datorii. Fiindca pana la urma platea datoriile. M-am luat cu vorba si voiam sa va spun de ispravile armasarului Cezar. Acest armasar era un bun psiholog, fiindca mai intotdeauna statea pe langa mine, iar caii ceilalti pasteau linistiti in jurul lui. Culmea era ca daca adormeam, si nea Costica nu era pe langa mine, caii acestia dispareau ca prin farmec la cel mai apropiat ogor de lucerna sau trifoi. Lanul cu trifoi era chiar langa gardul pasunii, si va puteti inchipui ce fel de miresme aruncau in aer florile de trifoi noaptea? intr-o astfel de noapte am adormit si nici nu stiu cum m-am trezit in plina dimineata de vara. Ma uitam in jur si nu vedeam caii. Doar paznicii de la statiunea experimentala, proprietara trifoiului buclucas, se certau cu nea Costica. Caii totusi nu erau nicaieri, dar vizitasera lanul cu trifoi. Nu stiam ce sa fac? Nea Costica m-a strigat si mi-a spus sa merg la brigada. Nu stiu in cat timp am ajuns la grajdul brigazii unde grajdarul Nicolae lega caii in standurile lor, de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Discret am inceput sa numari caii sa vad daca sunt toti. Erau toti. La ceva timp a venit si nea Costica linistit si calm, m-a chemat mai deoparte sa-mi spuna ca noi am adus caii la grajd. Linistea si pacea avea sa ne fie tulburata de venirea unor sefi de la statiune care ne acuzau ca nu am pazit caii care le-au distrus lanul de trifoi. Totul avea sa se termine foarte repede la aparitia brigadierului nostru , nea Ion BaRCa. Acesta i-a intrebat pe cei de la statiune daca au prins vreun cal?
Cum acestia nu aveau nici un cal prins, au trebuit sa plece asa cum venisera. Totusi i-au povestit brigadierului ca prinsesera un cal, dar acesta le-a scapat. Au intrat in grajd si l-au aratat pe Cezar. Brigadierul l-a intrebat pe nea Costica cine a adus caii la grajd, la care acesta a raspuns ca noi am adus caii, iar grajdarul Nicolae a confirmat. Atunci brigadierul a plecat lasandu-i sa plece pe reclamanti. Dupa plecarea acestora nu am apucat sa respiram, caci o fata a venit dupa noi sa ne cheme la biroul brigazii. La intrarea in birou, primul care a inceput sa vorbeasca a fost nea Costica. Atat i-a trebuit lui nea Ion BaRCa.
S-a napustit asupra lui nea Costica, insa acest era de doua ori mai voluminos decat brigadierul. Vazandu-ma si pe mine, m-a injurat odata, m-a trimis la cantina si de acolo la culcare. Pe nea Costica l-a bestelit foarte dur, dupa cum spuneau cei care auzisera.
De fapt ce se intamplase? Cum am adormit eu, Cezar si-a luat trupa de 19 cai si a intrat in lanul cu trifoi. La ivirea zorilor, paznicii statiunii au vazut caii in trifoi si au dat navala sa-i prinda. La un semnal a lui Cezar toti caii au fugit, numai Cezar a ramas, lasandu-se prins. A fost o miscare strategica, de mare farsor. Paznicii considerand ca au o prada sigura in maini, cautau ceva cu care sa-l lege. Cezar era foarte calm si mergea alaturi de paznici. Cand acestia au gasit o sarma, Cezar a nechezat odata si a plecat in mare viteza chiar de sub nasul paznicilor.
Brigadierul nostru ne-a amenintat ca nu ne mai plateste daca se mai intampla inca odata asa ceva. Culmea a fost, ca s-a mai intamplat, dar in alta locatie.
Poezia este infinitate de ipoteze, axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/
Postare: 564 Locaţia: Moldova Noua Romania Înscris: 13.04.08
Postat la 11.07.2009 06:55
CAZUL INGINERULUI PARDOS
Mineritul, ca in orisice alta meserie exista acei conducatori tehnici numiti; ingineri.
Inginerul miner este cel care din birou dirijeaza de la un fel de pupitru nevazut anumiti factori tehnici. Inginerul da anumite dispozitii care concorda cu anumite stari de lucru din subteran. Urmatorii pe cale ierarhica sunt maistrii, artificierii, minerii. Fiecare raspunde functie de locul sau in ierarhia minei.
Inginerul PARDOS Vasile era conducatorul tehnic al unui sector minier de productie. Avea destula experienta si nu avusese in activitatea sa evenimente deosebite. Inginerul era casatorit de ceva vreme si nimic nu parea sa zdruncine casatoria sa. Iata insa ca intr-o noapte la schimbul trei se petrecu un accident la sectorul pe care inginerul PARDOS il conducea. Un abataj se surpase si au ramas inchisi in el trei muncitori. Un al patrulea care plecase dupa un mecanic de interventie nu era la locul surparii. La intoarcere a constatat avaria. A dat alarma. Maistrul de revir si cel principal au fost anuntati. S-au adus imediat echipe de interventie si s-a evaluat situatia. Surparea se produsese la vreo cativa metri buni de frontul de lucru si se parea ca nu erau afectati muncitorii din frontul de lucru. Totusi altul era adevarul. Nu se stia cum de se surpase galeria din spatele frontului de lucru. Fiind anuntat si inginerul Pardos, a venit si el de urgenta la fata locului. Masurile dispuse si coordonarea echipelor de interventie a facut ca totul sa decurga bine, chiar foarte bine. Cei trei ramasi in frontul de lucru au fost gasiti nevatamati, chiar si ei contribuisera la remedierea avariei. De fapt ce se intamplase? Ajutorul miner a manevrat masina de incarcat cu pneuri gresit, si a daramat cateva armaturi din lemn intr-o zona cu roci slabe. Ancheta accidentului a scos la iveala ca era un simplu accident evitabil de care se facea vinovat cel care manevrase masina de incarcat. Dar tocmai cel vinovat a dat o declaratie soc, cum ca inginerul Pardos le spusese ca sa monteze armaturi cu un anumit fel de lemn, care era subdimensionat. Astfel ca dupa terminarea anchetei inginerul a fost trimis in judecata si arestat! Toata lumea era mirata , chiar surprinsa. Dar viata mergea inainte. Cei care cunosteau familia inginerului o intrebau pe sotia acestuia daca a intervenit pentru elucidarea cazului? intotdeauna aceasta raspunde cu seninatate ca i se va da drumul caci este nevinovat, spunea ea. Ea spunea un adevar, insa sotul ei ramanea dupa gratii. Cei din conducerea minei incercasera sa afle mai multe despre aceasta misterioasa arestare! Dar de fiecare li se dadea acelasi obisnuit raspuns ca se fac cercetari. Mai mult nimeni nu putea afla. Cel mai interesant fapt concret, era ca sotia inginerului Pardos disparuse din localitate! Mai mult vanduse apartamentul unei persoane din alta localitate. Nimeni nu aflase de acest lucru! Timpul a trecut si inginerului i s-a dat drumul din arest. La iesire a fost chemat la comandantul militiei locale, acesta un maior destul de tanar i-a inmanat inginerului o scrisoare plina de scuze, si o hotarare judecatoreasca prin care mina era obligata sa-i plateasca salariul cuvenit pentru timpul cat a stat in arest. Desigur ca inginerul era foarte contrariat despre ceea ce i se intamplase!
De la centrul de raion unde fusese arestat trebuia sa mearga cu autobuzul. Dar era timpul cand plecau autobuzele cu muncitorii din schimbul doi. S-a urcat in autobuz, si muncitorii au inceput sa-l salute. Ajuns in localitatea unde isi avea sediul mina, s-a dus intins la apartamentul sau sa-si vada sotia. Ajuns in fata usii apartamentului a scos cheile fara sa observe ca nu mai era broasca yalle pentru care avea el cheile! Apasand pe butonul soneriei a auzit o alta melodie. Atunci cineva a iesit in usa apartamentului, a aparut un barbat intrebandu-l pe cine cauta. Inginerul a ramas si mai surprins! Acesta era apartamentul lui. Omul din usa i-a spus ca de ceva timp el este proprietarul acelui apartament, pe care il cumparase prin intermediul unui notar, si pur si simplu el platise, si semnase actele de cumparare. Inginerul nu mai stia ce sa creada. A plecat mai mult decat dezolat.
Poezia este infinitate de ipoteze, axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://www.armbell.com/petia/
